Trei decese ciudate în sânul echipajului au creat o mare îngrijorare pe Pământ, unde toate aspectele misiunii istorice erau urmărite la televizor. Când uriașul cilindru a efectuat o manevră neașteptată care l-a plasat pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, îngrijorarea s-a preschimbat în panică și teamă. Conducătorii lumii au concluzionat cu reținere că, în absența altor informații, nu au de ales: trebuie să presupună că Rama II e ostilă. Nu puteau permite ca nava extraterestră să lovească Pământul sau să vină suficient de aproape pentru a-și pune în acțiune eventualele arme. Trebuia luată decizia de distrugere a Ramei II cât timp se mai afla la o distanță sigură.
Echipa de explorare a primit ordin să se întoarcă acasă, dar trei dintre membrii ei, doi bărbați și o femeie, se mai aflau încă la bordul Ramei II când nava extraterestră a evitat atacul nuclear lansat de pe Pământ. Rama a făcut o manevră de distanțare de ostilul Pământ și s-a îndepărtat cu viteză mare de sistemul solar, ducând cu ea atât propriile secrete intacte cât și pe cei trei pasageri umani.
Rama II a avut nevoie de treisprezece ani de călătorie cu viteze apropiate de cea a luminii pentru a ajunge din vecinătatea Pământului la destinația sa, un uriaș complex tehnic numit Baza de Tranzit, localizat pe o orbită îndepărtată a stelei Sirius. Celor trei oameni de la bordul cilindrului uriaș li s-au adăugat cinci copii, devenind astfel o familie. În timp ce investiga minunățiile din căminul ei spațial, familia a reîntâlnit speciile extraterestre pe care le cunoscuse anterior. Totuși, la vremea când au ajuns la Baza de Tranzit, oamenii aveau deja convingerea că acești extratereștri erau, ca și ei, doar pasageri pe Rama.
Familia de oameni a stat la Baza de Tranzit ceva mai mult de un an. În acest timp, nava spațială Rama a fost renovată și utilată pentru a treia și ultima sa călătorie spre sistemul solar. Familia a aflat de la Vultur, o creație nonbiologică a Inteligenței de la Baza de Tranzit, că scopul seriei de nave spațiale Rama era să obțină și să catalogheze cât mai multe informații cu putință despre călătorii spațiali din galaxie. Vulturul, care avea cap, cioc și ochi de vultur, plus corp de om, i-a mai informat că ultima navă spațială din serie, Rama III, avea să conțină un habitat terestru proiectat cu migală, care putea să găzduiască două mii de oameni.
De la Baza de Tranzit a fost transmis pe Pământ un mesaj video prin care era anunțată iminenta întoarcere a celei de a treia nave spațiale Rama. În acest mesaj se explica faptul că o specie extraterestră avansată dorește să observe și să studieze activitatea umană de-a lungul unei perioade de timp extinse și se solicita ca două mii de oameni reprezentativi să fie trimiși pentru a se întâlni cu Rama III pe orbita planetei Marte.
Rama III a parcurs drumul de la Sirius la sistemul solar cu o viteză mai mare decât jumătate din viteza luminii. În interiorul navei dormeau, în capsule speciale, aproape toți membrii familiei de oameni care se aflase la Baza de Tranzit. Pe orbita lui Marte, această familie i-a întâmpinat pe ceilalți oameni veniți de pe Pământ și habitatul virgin din interiorul Ramei a fost repede colonizat. Colonia rezultată, numită Noul Eden, era complet împrejmuită și separată prin ziduri groase de restul navei extraterestre.
Aproape imediat, Rama III a accelerat din nou până la viteze apropiate de cea a luminii, țâșnind din sistemul solar în direcția stelei galbene Tau Ceti. Au trecut trei ani fără vreo intervenție exterioară în treburile oamenilor. Cetățenii Noului Eden s-au implicat atât de mult în noua lor viață de zi cu zi încât abia dacă dădeau atenție universului exterior coloniei lor.
Când o serie de crize au șubrezit democrația din paradisul creat pentru oameni de către ramani, un magnat oportunist a pus mâna pe putere în colonie și a început să suprime fără milă pe oricine i s-a opus. La această vreme, unul din exploratorii inițiali ai Ramei II a fugit din Noul Eden, luând contact, în cele din urmă, cu două specii extraterestre simbiotice care trăiau în habitatul alăturat împrejmuit. Soția lui a rămas în colonie și a încercat, fără succes, să joace rolul de conștiință a comunității. După câteva luni a fost închisă, condamnată pentru trădare și, în cele din urmă, programată pentru execuție.
În timp ce condițiile de trai și cele ambientale din interiorul Ramei continuau să se deterioreze, trupe de oameni au invadat zona locuită adiacentă din Semicilindrul Nordic al Ramei și s-au angajat într-un război de anihilare a celor două specii simbiotice. Între timp, misterioșii ramani, cunoscuți doar prin creațiile lor tehnice, și-au continuat observarea amănunțită de la distanță, conștienți că era numai o problemă de timp ca oamenii să intre în contact cu specia avansată care popula regiunea de la sudul Mării Cilindrice…
Evadarea
1
— Nicole.
La început, glasul moale, metalic părea să facă parte din visul ei. Dar când își auzi numele repetat, ceva mai tare, Nicole se trezi tresărind.
O străbătu un val de teamă intensă. Au venit după mine, își spuse ea imediat. E dimineață. Am să mor în câteva ore.
Inspiră încet, profund, și încercă să-și domolească panica tot mai intensă. Câteva secunde mai târziu, deschise ochii. În celula ei era beznă totală. Nedumerită, Nicole se uită în jur după persoana care o strigase.
— Suntem aici, pe patul tău, lângă urechea ta dreaptă, spuse glasul foarte încet. Ne-a trimis Richard să te ajutăm să evadezi… dar trebuie să ne mișcăm repede.
Preț de o clipă, Nicole se gândi că probabil mai visa încă. Apoi auzi un al doilea glas, foarte asemănător cu primul, dar totuși distinct.
— Întoarce-te pe partea dreaptă și ne vom lumina. Nicole se întoarse. Pe pat, lângă capul ei stăteau două siluete micuțe, nu mai înalte de opt-zece centimetri, fiecare în formă de femeie. Străluceau momentan de la o sursă de lumină internă. Una avea părul scurt și era îmbrăcată în armură de cavaler european din secolul al XV-lea. A doua siluetă purta pe cap o coroană și avea rochia amplă și plisată a unei regine medievale.
— Eu sunt Ioana d’Arc, spuse prima siluetă.
— Iar eu sunt Eleanor de Aquitania.
Nicole râse nervos și se uită uluită la cele două figurine. Câteva secunde mai târziu, când luminile interne ale roboților se stinseră, Nicole își revenise suficient ca să vorbească.
— Așadar, Richard v-a trimis să mă ajutați să evadez? întrebă ea în șoaptă. Și cum propuneți să fac?
— Am sabotat deja sistemul de monitorizare, spuse cu mândrie micuța Ioana. Și am reprogramat un biot Garcia… Ar trebui să fie aici în câteva minute ca să-ți dea drumul afară.
— Avem un plan de evadare de bază și mai multe planuri pentru situații neprevăzute, adăugă Eleanor. Richard a lucrat luni întregi la ele — chiar de când ne-a terminat pe noi.
Nicole râse din nou. Era încă înmărmurită.
— Serios? Și pot să întreb unde e în clipa de față soțul meu cel genial?
— Richard este în vechiul vostru adăpost de sub New York, răspunse Ioana. Ne-a spus să-ți spunem că acolo nu s-a schimbat nimic. Ne urmărește mișcările cu o baliză de navigație… În treacăt fie spus, Richard îți trimite iubirea lui. Nu a uitat…
— Stai liniștită o clipă, te rog, o întrerupse Eleanor când Nicole se scarpină automat la senzația de gâdilătură din spatele urechii drepte. Îți fixez chiar acum baliza ta personală și pentru mine e foarte grea.
Câteva momente mai târziu, Nicole atinse micuțul instrument amplasat lângă urechea ei și clătină din cap.