Dar dacă toate astea erau adevărate, de ce ar fi această crimă atât de importantă pentru solarieni încât să-i determine să permită venirea unui pământean şi a unui auroran pe planeta lor?
Baley se simţea ca prins într-o cursă.
Prins pe Solaria de obligaţiile misiunii sale. Prins de primejdia ce pândea Pământul, prins într-un mediu pe care de-abia îl putea suporta, prins de o răspundere pe care n-o putea evita. Şi, peste toate acestea, prins cumva în mijlocul unui conflict spaţian a cărei natură n-o putea înţelege.
4. SE VIZIONEAZĂ O FEMEIE
Adormi în sfârşit. De fapt nu-şi amintea când trecuse la starea de somn. Urmase un răstimp în care gândurile îi deveniseră mai dezordonate şi apoi deodată văzuse tăblia patului strălucind, iar plafonul iluminat de o lumină răcoroasă, de zi. Se uită la ceas.
Trecuseră câteva ore. Roboţii care se îngrijeau de casă hotărâseră că e timpul ca detectivul să se scoale şi acţionaseră în consecinţă.
Se întrebă dacă şi Daneel s-a trezit, dar sesiză îndată lipsa de logică a acestui gând. Daneel nu putea dormi. Baley se întrebă dacă robotul simulase oare că doarme, pentru a intra mai bine în rol. Se dezbrăcase şi îşi pusese o pijama?
Ca la comandă, Daneel intră în încăpere.
— Bună dimineaţa, colege Elijah.
Robotul era complet îmbrăcat şi faţa îi părea perfect odihnită, întrebă:
— Ai dormit bine ?
— Da, răspunse Baley sec. Dar tu?
Se dădu jos din pat şi cu paşi greoi, intră în baie ca să se bărbierească şi să-şi facă toaleta de dimineaţă. De acolo strigă:
— Dacă vine vreun robot să mă radă, trimite-l la plimbare. Mă calcă pe nervi. Chiar dacă nu-i văd, tot mă calcă pe nervi.
Îşi privi atent faţa în timp ce se bărbierea, mirat puţin că semăna atât de mult cu cea pe care o vedea în oglinzile de pe Pământ. A, dacă în locul propriei sale mutre ar fi chipul altui pământean, cu care să se poată consulta! Ar discuta cu el tot ce aflase, puţin cât era…
— Prea puţin! Află mai multe! îşi spuse el în oglindă.
Ieşi din baie ştergându-şi faţa şi-şi îmbrăcă pantalonii peste nişte indispensabili noi. (Roboţii ăştia se îngrijesc de toate, naiba să-i ia!)
— Vrei să-mi răspunzi la câteva întrebări, Daneel?
— După cum ştii, colege Elijah, răspund la toate întrebările cât mă pricep de bine.
Sau aşa cum ai fost instruit, îşi spuse Baley. Apoi, cu vocea tare:
— De ce sunt numai douăzeci de mii de locuitori pe Solaria?
— Acesta este un fapt. O informaţie. O cifră rezultată dintr-un proces de numărare.
— Da, dar ocoleşti răspunsul. Această planetă poate hrăni milioane; atunci, de ce numai douăzeci de mii? Ai spus că solarienii consideră acest număr optim. De ce?
— E modul lor de viaţă.
— Vrei să spui că restrâng naşterile?
— Da.
— Şi lasă planeta goală?
Baley nu ştia nici el de ce se agăţa de acest lucru, dar populaţia planetei era unul dintre puţinele lapte certe pe care le aflase şi nu prea mai avea altceva de întrebat.
— Planeta nu este goală, răspunse Daneel. Este parcelată în domenii, fiecare condus de câte un solarian.
— Adică, fiecare trăieşte pe domeniul său? Douăzeci de mii de domenii, fiecare cu câte un solarian?
— Mai puţine, colege Elijah. Soţiile stau pe aceleaşi domenii cu soţii.
— Nu au Oraşe? se înfioră Baley.
— Nici unul, colege Elijah. Solarienii trăiesc complet separaţi şi nu se văd unul pe altul decât în împrejurări cu totul speciale.
— Sihaştri?
— Într-un fel, da. Pe de altă parte însă, nu.
— Ce vrei să spui?
— Agentul Gruce te-a vizitat ieri prin intermediul unei imagini tridimensionale. Solarienii se vizitează frecvent în modul acesta, dar nu altfel.
Baley se uită uimit la Daneel.
— Asta se referă şi la noi? Şi noi vom trăi astfel?
— E obiceiul acestei lumi.
— Atunci cum să cercetez cazul? Dacă vreau să văd pe cineva…
— Din aceasată casă, colege Elijah, poţi obţine imaginea tridimensională a oricărui solarian. Nu e nici o problemă. De fapt, te va scuti de neplăcerea ieşirii din casă. Iată de ce am spus, când am ajuns aici, că nu va trebui să te obişnuieşti cu exteriorul. Şi e foarte bine. Orice alt aranjament ţi-ar fi dezagreabil.
— Am să judec eu însumi ce-mi este dezagreabil, replică Baley. Primul lucru pe care vreau să-l fac astăzi, Daneel, este să iau legătura cu femeia aceea, Gladia, soţia celui ucis. Dacă sistemul tridimensional nu e satisfăcător, mă voi duce în persoană la ea acasă. Asta o voi decide eu.
— Vom vedea care este calea cea mai bună şi mai practică, colege Elijah, spuse Daneel pe un ton neutru. Mă duc să dau dispoziţii pentru micul dejun. Şi se întoarse să plece.
Baley, aproape amuzat, privi ţintă la spatele lat al robotului. Daneel Olivaw făcea pe şeful. Dacă instrucţiunile lui erau să-l împiedice pe Baley să afle mai mult decât era absolut necesar, atunci detectivul dispunea de un atu puternic. Căci la urma urmelor celălalt nu era decât R. Daneel Olivaw. Ar fi de ajuns să-i spună lui Gruer, sau oricărui alt solarian, că Daneel nu e om, ci doar un robot.
Şi totuşi, pe de altă parte, pseudoumanitatea lui Daneel putea fi de mare folos. Un atu nu trebuie jucat de la început. Uneori e mai util dacă-l ţii în rezervă.
Vom trăi şi vom vedea, îşi spuse detectivul, şi porni după Daneel să-şi ia micul dejun.
— Ei, şi cum se stabileşte contactul ăsta tridimensional?
— Nu trebuie să ne îngrijim noi, colege Elijah, răspunse Daneel şi atinse cu degetul unul din butoanele pentru apelul roboţilor.
Imediat intră un robot.
De unde-or fi venind? se întrebă Baley. Umblând fără ţintă prin labirintul de încăperi nelocuite ale clădirii nu vedeai nici un robot. Oare se fereau din calea oamenilor? Îşi trimiteau oare mesaje pentru a lăsa drumul liber?
Şi totuşi, când făceai apel, un robot se ivea fără întârziere.
Baley se uită la noul venit. Învelişul exterior îi era neted, dar nu lucios. Avea un finisaj cenuşiu mat, singura porţiune colorată găsindu-se pe umărul drept — un desen în carouri asemănător unei table de şah: pătrăţele albe şi galbene (argintii şi aurii, de fapt, din cauza luciului metalic) erau dispuse aparent la întâmplare.
— Condu-ne în camera de convorbiri, ordonă Daneel.
Robotul se înclină şi se întoarse, fără să spună nimic.
— Stai, băiete, interveni Baley. Cum te cheamă?
Robotul se întoarse spre Baley şi răspunse cu voce clară şi fără ezitări:
— N-am nici un nume, stăpâne. Indicativul meu este — aici ridică un deget de metal şi-l puse pe pătrăţelele de la umăr — ACX-2745.
Daneel şi Baley îl urmară într-o încăpere spaţioasă, aceeaşi în care, cu o zi înainte, Baley îl văzuse şezând pe Gruer.
Alt robot îi aştepta aici cu acea inepuizabilă răbdare a unei maşinării. Primul se înclină şi ieşi.
În timp ce primul făcea aceste mişcări, Baley compară însemnele de pe umăr ale celor doi roboţi. Dispunerea pătrăţelelor aurii şi argintii era diferită. Tabla de şah se compunea din 36 de pătrăţele, ceea ce făcea posibil un număr de 236 aranajmente, adică 70 de miliarde. Mai mult decât suficient.