— Pe cât văd, există un robot pentru fiecare treabă, comentă Baley. Unul ne-a condus aici, allul manipulează aparatul de vizionat.
— Pe Solaria specializarea robotică are un nivel ridicat, colege Elijah.
— Te cred şi eu, dacă au atâţia.
Baley se uită la al doilea robot. Cu excepţia „tablei de şah” şi, desigur, a circuitelor pozilronice invizibile din „creierul” lui spongios de platină-iridiu, era o copie a celui dintâi.
— Ce indicativ ai? întrebă detectivul.
— ACC-l129, stăpâne.
— Am să-ţi spun pur şi simplu „băiete”. Uite ce e, vreau să vorbesc cu doamana Gladia Delmarre, soţia defunctului Rikaine Delmarre. Daneel, există vreo adresă, vreun mijloc de a-i indica poziţia pe planetă?
— Nu cred să fie nevoie de alte informaţii, răspunse Daneel amabil. Să-l întreb pe robot…
— Lasă-mă pe mine să fac asta, spuse Baley. Ascultă, băiete, ştii cum o putem găsi pe această doamnă?
— Da, stăpâne. Cunosc circuitele de legătură cu toţi stăpânii, răspunse robotul, fără urmă de mândrie. Era un simplu fapt, ca şi cum ar fi spus: Stăpâne, sunt confecţionat din metal.
Daneel interveni:
— Nu e nimic surprinzător aici, colege Elijah. Memoria lui trebuie să reţină doar douăzeci de mii de circuite, ceea ce e destul de puţin. Baley dădu din cap aprobator.
— Există oare mai multe Gladia Delmarre? S-ar putea produce vreo încurcătură.
— Poftim, stăpâne? întrebă robotul, după care rămase tăcut.
— Cred, interveni Daneel, că robotul nu ţi-a înţeles întrebarea. Părerea mea este că pe Solaria nu există mai multe nume la fel. Numele se înregistrează la naştere şi nu se poate lua nici un nume clacă nu este liber în momentul respectiv.
— Bravo, exclamă Baley, aflăm mereu lucruri noi. Acum uite ce e, băiete, spune-mi cum trebuie să acţionez, dă-mi circuitul de legătură, sau cum se cheamă, şi apoi ia-o din loc.
Urmă o pauză perceptibilă până la răspunsul robotului.
— Vreţi să stabiliţi singur contactul, domnule?
— Exact.
Daneel atinse uşor mâneca detectivului.
— O clipă, colege, Elijah.
— Ce mai e?
— După părerea mea, robotul poate face acest contact cu mai multă uşurinţă. E doar specialitatea lui.
— Sunt convins că-l poate face mai bine decât mine, răspunse Baley dârz. Ba chiar, făcându-l eu însumi, aş putea încurca rău lucrurile. Totuşi, prefer să-l lac singur. Sunt cu cel care ordonă sau nu ?
— Eşti, colege Elijah, şi ordinele tale vor fi executate, atunci când Prima lege o permite. Totuşi, cu voia ta, aş dori să-ţi transmit informaţile pe care le deţin cu privire la roboţii solarieni. Pe Solaria roboţii sunt mult mai specializaţi decât în orice altă lume. Deşi fizic aceşti roboţi sunt capabili de multe activităţi, mintal sunt puternic înzestraţi numai pentru o singură activitate. Pentru a îndeplini sarcini în afara specializării lor au nevoie de potenţialele înalte produse de aplicarea directă a uncia din cele trei Legi. Iar pentru a nu îndeplini sarcina pentru care sunt înzestraţi, este de asemenea necesară aplicarea directă a celor trei Legi.
— Păi, atunci, un ordin primit direct de la mine implică intrarea în acţiune a legii a Doua, nu-i aşa?
— Aşa e. Totuşi, potenţialul cerut de aceasta este „neplăcut” pentru robot. De obicei o asemenea situaţie nu s-ar putea produce, căci solarienii nu intervin niciodată în activitatea zilnică a roboţilor. Pe de o parte, nu ţin deloc să facă ei munca roboţilor, iar pe de altă parte, nici n-au nevoie s-o facă.
— Vrei să spui că robotul ar suferi dacă aş îndeplini cu munca lui?
— După cum ştii, colege Elijah, durerea, în sensul omenesc, nu se aplică reacţiilor robotice.
— Atunci? întrebă Baley, dând din umeri.
— Cu toate acestea, continuă Daneel, robotul trece printr-o stare la fel de neplăcută ca şi durerea pentru o fiinţă umană, după câte îmi dau eu seama.
— Şi totuşi, replică Baley, cu nu sunt solarian. Sunt pământean şi nu-mi place ca roboţii să facă ceea ce vreau să fac eu.
— Gândeşte-te apoi, insistă Daneel, că a produce neplăceri unui robot ar putea fi privit de gazdele noastre ca un gest nepoliticos, căci într-o societate ca aceasta există, probabil, o serie de principii mai mult sau mai puţin rigide despre felul cum trebuie tratat un robot. Şi un asemenea gest nu ne-ar uşura deloc sarcina.
— Bine, se învoi Baley. Să-şi facă atunci serviciul. Şi se instală într-un fotoliu.
Incidentul nu fusese lipsit de unele învăţăminte. Era un exemplu instructiv, care dezvăluia cât de neîndurătoare poate fi o societate robotică. Odată puşi în funcţiune, roboţii nu puteau fi uşor înlăturaţi, iar dacă omul voia să renunţe la ei chiar temporar, constata că nu poate.
Cu ochii pe jumătate închişi urmărea robotul, care se apropia de perete. Să poftească sociologii de pe Pământ să studieze cele întâmplate şi să tragă concluzii. El începuse deja să aibă unele păreri.
O jumătatea din perete se trase în lături dând la iveală un panou de comandă ce ar fi lacut cinste chiar şi unei centrale electrice de Oraş.
Baley ducea dorul pipei sale. Fusese informat că fumatul pe o planetă unde nu se fumează ar fi o impoliteţe îngrozitoare, aşa că nici măcar nu i se permisese să-şi ia cele de trebuinţă. Oftă. Erau clipe când s-ar fi socotit nespus de încurajat simţind între dinţi ţeava pipei şi în mână căldura tutunului încins.
Robotul lucra cu rapiditate, reglând diverse rezistenţe şi intensificând în modul cuvenit câmpurile de forţă prin uşoare apăsări cu degetele.
— Mai întâi este necesar, explică Daneel, să se ia legătura cu persoana solicitată. Mesajul este primit, fireşte, de un robot. Dacă persoana este disponibilă şi dispusă să accepte vizionarea, se stabileşte contactul.
— Şi sunt necesare toate acele butoane? întrebă Baley. Robotul de-abia atinge cea mai mare parte a panoului.
— Nu dispun de informaţii complete asupra acestui subiect, colege Elijah. Există însă cazuri când trebuie aranjate vizionări multiple sau mobile. Acestea din urmă, mai ales, necesită reglări complicate şi continue.
Robotul anunţă:
— Domnilor, contactul este stabilit şi acceptat. Când sunteţi gata va intra în funcţiune.
— Gata, mormăi Baley şi, ca şi cum acest cuvânt ar fi fost un semnal, cealaltă jumătate a camerei se umplu de lumină.
Daneel se grăbi să spună:
— Am neglijat să indic robotului ca toate deschiderile spre exterior să fie acoperite. Îmi pare rău şi trebuie să…
— N-are a face, răspunse Baley, crispându-se. Am să suport. Lasă-le aşa.
Viziona o sală de baie; cel puţin aşa credea, judecând după instalaţii. La un capăt al încăperii se găsea, ghici el, un fel de salon de cosmetică şi imaginaţia lui plasă acolo un robot (sau mai mulţi?) care puneau la punct, cu o rapiditate plină de precizie, amănuntele unei coafuri feminine şi anumite elemente exterioare care alcătuiau imaginea pe care femeia respectivă urma s-o înfăţişeze lumii.
Cât despre unele aparate şi dispozitive, pur şi simplu nici nu mai încercă să ghicească ce erau. Lipsa de experienţă nu-i permitea să-şi dea seama la ce servesc. Pereţii erau încrustaţi cu un model complicat care înşela ochiul, făcându-l să creadă că reprezintă un obiect natural şi apoi pierzându-se într-o compoziţieabstractă. Efectul era calmant şi aproape hipnotic prin modul în care solicita atenţia privitorului.