Ceea ce părea a fi duşul, o instalaţie destul de mare, nu era separat de rest prin nimic material, ci mai degrabă printr-un dispozitiv special de iluminare care crea un zid de opacitate sclipitoare. Nu se vedea nici o fiinţă omenească.
Privirile lui Baley se aţintiră asupra podelei. Unde se termina camera lui şi unde începea cealaltă? Era uşor de spus, căci exista o linie unde calitatea luminii se schimba, marcând probabil hotarul.
Baley păşi spre acea linie şi după un moment de şovăială întinse mâna dincolo de ea.
Nu simţi nimic; era ca şi cum şi-ar fi vârât braţul într-unui din primitivele aparate de vizionare tridimensionale de pe Pământ. Acolo, cel puţin, ar fi continuat să-şi vadă mâna; slab, poate, şi acoperită de imagini, dar ar fi continuat s-o vadă. Aici însă dispăruse complet. Pentru ochii lui braţul i se termina ca tăiat de la încheietură.
Dar dacă ar trece peste linie cu tot corpul? Probabil că atunci n-ar mai putea vedea nimic. S-ar afla într-o lume de întuneric total. Gândul unui asemenea înveliş protector îi era aproape plăcut.
Fu întrerupt de o voce. Ridică ochii şi păşi înapoi cu o grabă aproape ridicolă.
Îi vorbea Gladia Dclmarrc. Cel puţin aşa presupunea Baley. Partea superioară a perdelei de lumină ce ascundea cabina duşului dispăruse şi se vedea limpede un cap.
Capul îi surâse lui Baley:
— Am spus „bună ziua”, şi îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi. Mă voi usca imediat.
Avea o faţă triunghiulară, cu pomeţii destul de proeminenţi (lucru şi mai vădit at unei când zâmbea) şi care se îngusta într-o curbă lină, încadrând nişte buze pline şi terminându-sc într-o bărbie delicată. Capul nu părea să se afle prea sus deasupra pardoselii. Baley aprecie înălţimea femeii la aproape l,6o metri. (Nu era un caz tipic. Cel puţin după părerea lui Baley. Pe Pământ se credea că spaţienele sunt de regulă înalte şi impunătoare). Şi nici n-avea acele reflexe spaţiene de bronz în păr. Era un păr castaniu deschis, aproape blond, de lungime potrivită. În acele clipe flutura zbârlit, din cauza a ceea ce detectivul bănuia a fi un curent de aer cald. Imaginea era de-a dreptul atrăgătoare.
Baley răspunse, stânjenii:
— Dacă vreţi să întrerupem contactul şi să aşteptăm până ce sunteţi gata…
— Nu, nu! Sunt aproape gata şi putem sta de vorbă între timp. Hannis Gruer mi-a spus că vreţi să mă vizionaţi. Sunteţi de pe Pământ, după câte ştiu.
Stătea cu ochii aţintiţi asupra lui, părând să-l soarbă din priviri. Baley dădu din cap afirmativ şi se aşeză.
— Tovarăşul meu este de pe Aurora.
Gladia surâse şi-şi menţinu plivirile asupra lui Baley, de parcă el ar fi fost adevărata curiozitate şi, într-adevăr, îşi spuse Baley, aşa şi era.
Femeia îşi ridică braţele deasupra capului, trecându-şi degetele prin păr şi răsfirându-l ca pentru a-i grăbi uscarea. Avea braţe delicate şi graţioase.
E foarte atrăgătoare, se gândi Baley. Apoi îşi spuse jenat: Jessie n-ar agrea scena asta.
Daneel interveni în conversaţie:
— Nu s-ar putea, doamnă Delmarre, ca fereastra pe care o vedem să fie polarizată sau acoperită? Pe colegul meu îl deranjează lumina zilei. Pe Pământ, aşa cum aţi auzit probabil…
Tânăra femeie (Baley îi dădea douăzeci şi cinci de ani, dar nutrea o bănuială întristătoare că în privinţa vârstei spaţicnilor aparenţele puteau fi foarte înşelătoare) îşi puse mâinile pe obraji şi exclamă:
— Vai, sigur că ştiu! Ce proastă sunt! Iertaţi-mă, vă rog, voi face asta imediat. Voi chema un robot…
Şi, continuând să vorbească, ieşi din boxa de uscare, cu mâna întinsă spre butonul de comandă.
— Mereu îmi spun că ar trebui să am mai multe butoane în camera asta. La ce e bună o casă dacă n-ai un buton la îndemână oriunde le-ai afla — să zicem, la cel mult un metru distanţă. Ar fi… Dar ce, ce s-a întâmplat?
Se uită uluită la Baley care, sărind din fotoliu şi răsturnându-l, se întorsese cu spatele, roşu până în vârful urechilor.
Daneel observă calm:
— Ar fi preferabil, doamnă Delmarre, după ce chemaţi robotul să vă întoarceţi în boxă sau, dacă nu, să puneţi pe dumneavoastră unele articole vestimentare.
Gladia îşi privi surprinsă corpul gol şi răspunse:
— Da, desigur.
5. SE DISCUTĂ DESPRE CRIMĂ
— Era doar o vizionare, înţelegeţi, spuse Gladia plină de căinţă. Se înfăşurase în ceva ce-i lăsa libere braţele şi umerii. Un picior i se vedea până la jumătatea coapsei, dar Baley, care-şi redobândise cumpătul şi se simţea un mare nătărău, îl ignora stoic.
— E o chestie de surpriză, ştiţi, doamnă Delmarre… răspunse el.
— O, nu face nimic. Poţi să-mi spui Gladia, doar dacă nu… dacă nu este împotriva uzanţelor.
— Gladia, atunci. E-n ordine. Vreau doar să te asigur că nu era nimic neplăcut, înţelegi, doar o chestie de surpriză. Destul că se făcuse de râs, cugetă el, fără ca biata fală să-şi mai şi închipuie că o găsise dezagreabilă. De fapt era destul de… destul de…
Nu găsea cuvântul potrivii, dar îşi dădea perfect scama că în nici un caz nu i-ar putea vorbi Jessiei despre asta.
— Ştiu că te-am ofensat, spuse Gladia, dar fără să vreau. Nici nu mi-am dat seama. Desigur, înţeleg foarte bine că trebuie să respectăm obiceiurile de pe alic planete, dar unele dintre ele sunt atât de bizare… De fapt, nu bizare, se grăbi ea să adauge, nu vreau să spun bizare, ci neobişnuite, mă înţelegi, şi c foarte uşor să uiţi asta. Aşa cum am uitat să ţin ferestrele acoperite.
— Nu face nimic, murmură Baley.
Gladia se afla acum în altă încăpere, cu toate ferestrele acoperite, iar lumina avea nuanţa uşor schimbată şi mai liniştitoare a artificialităţii.
— Cât despre treaba cealaltă, continuă ca cu toată seriozitatea, ştii, e doar o simplă vizionare. La urma urmelor, nu te-ai sfiit să vorbeşti cu mine cînd mă aflam sub uscător, şi nici atunci nu eram îmbrăcată.
— Ei da, răspunse Baley, dorind să încheie cât mai repede această discuţie, să te aud e una, iar să te văd e alta.
— Păi da, chiar aşa! Nu e vorba de văzut. Gladia se îmbujoră la faţă şi lăsă privirile în jos. Sper că nu-ţi închipui că aş face aşa ceva, adică să ies din uscălor, dacă m-ar putea vedea cineva. Era însă o simplă vizionare.
— Şi nu-i acelaşi lucru? întrebă Baley.
— Nicidecum. Şi în clipa asta mă vizionezi. Nu mă poţi atinge, nici mirosi, nu-i aşa, nimic de felul ăsta. Dar ai putea dacă m-ai vedea. Acum însă mă aflu la cel puţin două sute de mile distanţă. Deci cum ar putea fi acelaşi lucru?
Pe Baley lucrul începea să-l intereseze.
— Dar te văd eu proprii mei ochi.
— Nu, nu mă vezi. Vezi doar imaginea mea. Mă vizionezi.
— Şi care-i deosebirea?
— E o mare deosebire.
— Înţeleg. Şi chiar înţelegea, într-un fel. Distincţia nu era prea uşor de sesizat, dar avea o anumită logică.
Gladia reluă, înclinându-şi uşor capul într-o parte:
— Într-adevăr înţelegi?
— Da.
— Adică, nu te-ar deranja dacă mi-aş scoate halatul? întrebă ea zâmbind.
Mă tachinează şi ar trebui să i-o retez scurt, se gândi Baley. Spuse apoi, cu voce tare:
— Ba da, mi-ar abate mintea de la treabă. Vom discuta asta altă dată.