— Da, într-adevăr, mi-a propus.
— Poate chiar te-a ademenit să ieşi din casă.
Baley îşi aminti de „portretul” său, de acei pereţi cenuşii. Să fi fost oare un abil truc psihologic?
Putea oare o solariană să intuiască atât de bine psihologia unui pământean?
— Nu, răspunse el.
— Nu ea ţi-a propus să vii lângă bazinul ornamental şi să te aşezi pe bancă?
— Da.
— Nu crezi că te-a observat tot timpul, văzând cum le cuprinde ameţeala?
— M-a întrebat de vreo două ori dacă nu vreau să reintru în casă.
— Poate a făcut-o numai de formă. Te urmărea cum ţi se face rău pe banca aceea. Poate chiar te-a împins, sau poate nici n-a fost nevoie. În clipa când am ajuns acolo şi te-am prins în braţe tocmai cădeai pe spate, de pe banca de piatră, spre apa adâncă de un metru, în care te-ai fi înecat cu siguranţă.
De-abia acum îşi aminti Baley de acele ultime senzaţii fugare.
— Dumnezeule!
— Mai mult chiar, continuă Daneel, calm dar implacabil, doamna Delmarre şedea lângă tine şi te privea cum cazi fără să facă un gest. Şi nici nu te-ar fi scos din apă. Te-ar fi lăsat să te îneci. Ar fi chemat, poate, un robot, dar acesta, fără îndoială, ar fi ajuns prea târziu. Iar după aceea ar fi explicat, fireşte, că-i era imposibil să te atingă, chiar şi pentru a-ţi salva viaţa.
Destul de plauzibil, îşi spuse Baley. Nimeni n-ar fi contestat neputinţa ei de a atinge o fiinţă umană. Surprinzător, eventual, ar fi fost faptul că putuse sta atât de aproape de el.
— Vezi a.şadar, colege Elijah, că vinovăţia ei este practic indiscutabilă. Mi-ai spus că tot ca ar trebui bănuită de tentativa de omor împotriva lui Gruer, ca şi cum acesta ar fi un argument contra vinovăţiei ei. Iată însă că aşa trebuie să fi stat lucrurile. Singurul mobil pe care îl avea ca să te ucidă este acelaşi ca şi în cazul lui Gruer: necesitatea de a înlătura un anchetator prea insistent al primei crime.
— Întreaga desfăşurare a faptelor putea fi întâmplătoare, ripostă Baley. Poate că nici nu şi-a dat seama că exteriorul îmi va face rău.
— A studiat Pământul şi cunoştea particularităţile pământenilor.
— O asigurasem că am mai ieşit în cursul zilei de azi şi că începeam să mă obişnuiesc.
— Poate că ea cunoştea mai bine situaţia.
Baley se lovi cu pumnul în palmă.
— Prea o crezi deşteaptă! Nu merge, şi nu pot să cred. În orice caz, nici o acuzaţie de omor nu stă în picioare câtă vreme nu mi se explică lipsa armei cu care s-a săvârşit crima.
Daneel privi ţintă la pământean.
— Pot s-o fac şi pe asta, colege Elijah.
Baley se uită uluit la robot.
— Ce?!?
— Raţionamentul tău, colege Elijah, era, dacă îţi aminteşti, următoruclass="underline" Dacă doamna Delmarre a comis crima, atunci arma, oricare ar fi fost, trebuia să rămână la faţa locului. Roboţii, care au sosit imediat, n-au văzut aşa ceva, deci arma trebuia să fi fost luată de acolo, luată de către asasin, care, implicit, nu putea fi doamna Delmarre. Aşa e?
— Aşa e!
— Şi totuşi, continuă Daneel, există un singur loc în care roboţii n-au căutat.
— Care?
— Sub corpul doamnei Delmarre. Ea zăcea leşinată, din cauza tensiunii momentului — fie că săvârşise crima, fie că nu — şi arma, oricare ar fi fost, se afla sub ca şi nu putea fi văzută.
— Atunci, observă detectivul, ar fi fosl găsită imediat după ce doamna Delmarre a fost deplasată de acolo.
— Exact, spuse Daneel. Numai că ea n-a fost deplasată de roboţi. Chiar, ca ne-a relatat ieri, la masă, că doctorul Thool le-a ordonat roboţilor să-i pună o pernă sub cap şi apoi să iasă. Primul care a deplasat-o a fost doctorul Altim Thool în persoană, când a venit să o examineze.
— Şi?
— Rezultă deci, colege Elijah, că apare o nouă posibilitate: Doamna Delmarre este ucigaşa, arma se află la locul crimei, dar doctorul Thool o face să dispară pentru a o apăra pe doamna Delmarre.
Baley avu un surâs dispreţuitor. Daneel îl convinsese aproape să se aştepte la o ipoteză rezonabilă.
— Absolut nemotivat. De ce ar fi făcut doctorul Thool aşa ceva?
— Dintr-un motiv foarte justificat. Îţi aminteşti cuvintele doamnei Delmarre despre eclass="underline" „A fost doctorul meu încă din copilărie şi e totdeauna atât de amabil şi prietenos”… M-am întrebat dacă avea vreun motiv să se ocupe atât de mult de ea. Iată de ce am vizitai crescătoria de copii şi am cercetat registrele. Ceea ce doar bănuiam s-a adeverit.
— Ce anume?
— Că doctorul Thool este tatăl Gladiei Delmarre şi, mai mult, că el ştie aceasta.
Baley n-avea de ce să nu dea crezare robotului. Simţea doar un profund regret că nu el, ci robotul Daneel Olivaw, era cel care realizase această analiză logică necesară. Dar chiar şi aşa, raţionamentul nu era complet.
— Ai vorbit cu doctorul Thool? întrebă detectivul.
— Da. L-am pus şi pe el sub stare de arest la domiciliu.
— Şi ce spune?
— Recunoaşte că este tatăl doamnei Delmarre. I-am arătat înregistrarea oficială şi notele despre felul cum se interesa de sănătatea ci în copilărie. Ca medic avea posibilităţi mai mari în acest sens decât alţi solarieni.
— Dar de ce-l preocupa sănătatea ei?
— M-am gândit şi la asta, colege Elijah. Era deja bătrân când i s-a dat aprobare specială pentru a avea încă un copil şi, mai mult, a reuşit chiar să-l aibă. El atribuie faptul calităţilor sale genice şi formei sale fizice. Este deci probabil, mai mândru de acest rezultat decât se obişnuieşte aici, pe Solaria. În plus, funcţia sa de medic — o profesie desconsiderată din cauză că implică prezenţa fizică — a contribuit la sporirea sentimentului de mândrie. Din acest motiv a menţinut un contact direct cu copilul său.
— Dar Gladia ştie asta?
— După spusele doctorului Thool, nu ştie.
— Thool recunoaşte că a luat arma?
— Nu, nu recunoaşte.
— Atunci n-ai realizat nimic, Daneel.
— Nimic?
— Dacă nu poţi să găseşti arma şi să dovedeşti că el a luat-o, sau cel puţin să-l faci să mărturisească, n-ai nici un fel de probe. O înlănţuire de deducţii logice este un lucru frumos, dar nu constituie o dovadă.
— Nu cred că ar mărturisi fără un interogatoriu strâns, de un fel pe care cu nu mă pricep să i-l iau. Omul ţine la fiica lui.
— Nicidecum, spuse Baley. Sentimentul pe care-l nutreşte faţă de ea n-are nimic de-a face cu cel cunoscut de noi. Pe Solaria lucrurile stau altfel.
Baley începu să măsoare camera în lung şi în lat, încercând să se liniştească.
— Daneel, ai făcut o analiză logică fără greş, şi, totuşi, complet neraţională. („Logic, dar nu raţional”. Nu este asta definiţia robotului?) Doctorul Thool este un om bătrân, intrat în declin fiziologic, chiar dacă s-a dovedit în stare să aibă o fiică acum circa treizeci de ani. Până şi spaţienii devin senili. Imagineză-ţi-l examinându-şi fiica leşinată şi ginerele ucis prin violenţă. Îţi poţi da seama ce situaţie neobişnuită era asta pentru el? Îl poţi crede capabil să rămână stăpân pe sine? Şi încă în asemenea grad încât să poată săvârşi o serie de acţiuni uimitoare? Mai întâi trebuia să observe o armă sub corpul Gladiei, o armă atât de bine acoperită încât roboţii să n-o găsească. Apoi, indiferent de la ce indicii ar fi pornit pentru a deduce prezenţa armei, trebuia să-şi dea pe loc seama că, înlăturând-o, înlătura şi posibilitatea dovedirii unei acuzaţii de omucidere ce i s-ar fi adus fiicei sale. Un raţionament cam complicat pentru un bătrân în plină panică. După care trebuia să-şi pună planul în aplicare, de asemenea un lucru greu pentru un bătrân speriat. Şi, în sfârşit, trebuia să aibă curajul de a-şi agrava situaţia continuând să mintă. Toate acestea pot rezulta dintr-o analiză logică, dar nu sunt rezonabile.