— Nu mi s-a spus o vorbă. Cred că ştiu doar cum se scrie numele „Solaria” şi atât.
— Nu înţeleg atunci, colege Elijah, ce te-a făcut să pui această întrebare, dar, oricum, este foarte oportună. Ai ghicit. Stocul meu de informaţii conţine faptul că, dintre cele cincizeci de Lumi exterioare, Solaria este într-adevăr cea mai renumită pentru varietatea şi buna calitate a modelelor de roboţi pe care le produce. Exportă roboţi specializaţi în toate celelalte Lumi exterioare.
Baley dădu din cap cu o satisfacţie neîndurătoare. Fireşte, Daneel nu putea urmări un salt mintal intuitiv care pornea de la o slăbiciune omenească. Şi nici Baley nu se simţea obligat să-i explice raţionamentul. Dacă Solaria era o asemenea forţă în producţia de roboţi, doctorul Han Fastolfe şi colegii săi puteau avea motive pur personale şi umane de a-şi prezenta propria lor realizare în materie de roboţi. Ceea ce n-avea nimic de-a face cu sentimentele sau securitatea unui pământean. Astfel, şi-ar demonstra propria superioritate, lăsându-i pe specialiştii solarieni să se înşele luând drept om un robot produs în Aurora.
Baley se simţea mult mai bine acum. Curios lucru, toate raţionamentele, toată forţa intelectuală de care dispunea, nu reuşiseră să-i îndepărteze sentimentul de panică, dar o neînsemnată măgulire a propriei vanităţi făcuse imediat aceasta.
Şi, în plus, îl satisfăcea faptul că şi spaţienii erau vanitoşi. Dumnezeule, îşi spuse detectivul, toţi suntem oameni, chiar şi spaţienii. Apoi zise cu voce tare, aproape glumeţ:
— Dar cât trebuie să mai aşteptăm acel vehicul? Eu sunt gata.
Se părea că tubul pneumatic nu era chiar potrivit pentru utilizarea ce i se dădea acum. Omul şi umanoidul ieşiră din navă păşind drept pe o plasă flexibilă care se lăsa sub greutatea lor. (În spaţiu, îşi imagina vag Baley, oamenii care trec, imponderabili, dintr-o navă în alta, pot pluti uşor pe toată lungimea tubului, împinşi de un salt iniţial).
La celălalt capăt tubul se strâmta, diform, de parcă fusese comprimat de o mână uriaşă. Daneel, care avea o lanternă, se lăsă pe brânci, iar Baley îi urmă exemplul. Parcurseră astfel ultimii câţiva metri, ajungând în sfârşit în ceea ce, evident, era un vehicul de suprafaţă.
Daneel închise cu grijă uşa prin care intraseră. Se auzi un pocnet puternic, probabil desprinderea tubului pneumatic.
Baley privi curios în jur. Vehiculul nu conţinea nimic prea neobişnuit. Avea două banchete în tandem, fiecare de trei locuri. La capetele banchetelor existau nişte uşi. Panourile lucioase, care ar fi putut fi ferestre, erau negre şi opace, fără îndoială în urma unei polarizări adecvate. Aceasta nu constituia un lucru nou pentru Baley.
Interiorul era luminat de două lămpi rotunde situate în plafon şi, pe scurt, singurul lucru ce-i păru ciudat lui Baley era emiţătorul plasat în peretele despărţitor din faţa primei banchete şi, desigur, faptul că nu se vedea nici un panou de comandă.
— Presupun că cel care conduce vehiculul se află dincolo de acest perete, observă Baley.
— Exact, colege Elijah, răspunse Daneel. Şi iată cum îi putem da dispoziţii. Se aplecă puţin şi apăsă pe un comutator basculant, făcând astfel să se aprindă o lumină roşie intermitentă. După care spuse cu voce domoală:
— Poţi porni acum. Suntem gata.
Un uşor huruit, care încetă aproape imediat, o uşoară şi scurtă apăsare pe speteaza banchetei, şi apoi nimic.
— Am şi pornit? întrebă detectivul, surprins.
— Da. Vehiculul nu se deplasează pe roţi, ci alunecă pe un cîmp de forţă diamagnetic, aşa că nu simţi decât acceleraţia şi deceleraţia.
— Dar la curbe?
— Vehiculul se înclină automat pentru compensare. Îşi menţine, de asemenea, echilibrul când urcă sau coboară o pantă.
— Trebuie să aibă nişte comenzi complicate, comentă Baley sec.
— Complet automatizate. Conducătorul e un robot.
— Hm! Baley aflase cam tot ce-l interesa despre vehicul. Adăugă: Şi cât va ţine drumul?
— Aproximativ o oră. Am fi ajuns mai repede cu o aeronavă, dar doream să-ţi pun la dispoziţie un interior închis, iar aeronavele de pe Solaria nu se pot închide atât de complet ca un asemenea vehicul de suprafaţă.
Baley se simţi agasat de „solicitudinea” roborului. Parcă ar fi fost un copilaş dat în grija unei bone. Şi, ciudat lucru, îl mai iritau şi frazele folosite de Daneel. Avea impresia că asemenea fraze inutil de formale îl puteau uşor da de gol ca fiind robot.
O clipă detectivul, îl fixă curios pe R. Daneel Olivaw. Robotul, uitându-se drept înainte, stătea nemişcat şi indiferent sub privirea omului. Pielea lui avea o textură perfectă, firele de păr din cap şi de pe corp fuseseră lucrate şi implantate cu dragoste şi migală. Mişcările muşchilor sub piele erau foarte realiste. In construcţia lui nu se precupeţise nici un efort, oricât de costisitor. Şi totuşi Baley ştia, din experienţa personală, că membrele şi pieptul robotului se puteau desface de-a lungul unor lipituri invizibile, pentru efectuarea reparaţiilor. Ştia că sub acea piele realist executată ar fi găsit metal şi silicon. Ştia că în cutia craniană se află un creier pozitronic, foarte perfecţionat, dar, totuşi, pozitronic. Ştia că „gândurile” lui Daneel erau doar nişte curenţi pozitronici de scurtă durată trecând prin circuite strict proiectate şi predeterminate de fabricant.
Dar oare ce indicii ar fi putut trăda toate acestea ochiului unui expert neavizat? Uşoara artificialitate a vorbirii lui Daneel? Lipsa de emotivitate ce îl caracteriza permanent? Însăşi perfecţiunea „umanităţii” sale?
Îşi pierdea însă timpul cu asemenea gânduri.
— Să continuăm, Daneel. Presupun că înainte de a veni aici ţi s-au dat informaţii despre Solaria.
— Mi s-au dat, colege Elijah.
— Buun! Ai fost mai norocos decât mine. Cât de mare e această lume?
— Are 9500 mile în diametru. Este cea mai în afară situată dintr-o serie de trei planele şi e singura populată. Sub raportul climei şi atmosferei se aseamănă cu Pământul. Are o proporţie mai mare de terenuri fertile; resursele minerale utile sunt mai mici, dar, fireşte, mai puţin exploatate. Solaria este o lume autarhică şi poate menţine, cu ajutorul exportului de roboţi, un înalt nivel de trai.
— Ce populaţie are?
— Douăzeci de mii, colege Elijah.
Baley întregislră mintal cifra, apoi întrebă cu îngăduinţă:
— Adică douăzeci de milioane, nu? Vagile sale cunoştinţe despre Lumile exterioare îi permiteau să creadă că, deşi acestea erau sub-populate în comparaţie cu Pământul, totuşi locuitorii lor se numărau cu milioanele.
— Douăzeci de mii, colege Elijah, repetă robotul.
— Vrei să spui că această planetă este de curând colonizată?
— Nicidecum. Este independentă de aproape două secole, iar colonizarea a început cu peste un secol mai înainte. Populaţia este intenţionat menţinută la douăzeci de mii, număr socotit optim chiar de solarieni.
— Ce suprafaţă din planetă ocupă?
— Toate regiunile fertile.
— Adică, în mile pătrate?
— Treizeci de milioane, inclusiv zonele marginale.
— Pentru numai douăzeci de mii de oameni?
— Mai sunt şi vreo două sute de milioane de roboţi pozitronici pentru diverse munci, colege Elijah.
— Dumnezeule! Asia înseamnă… Înseamnă zece mii de roboţi pentru un om.
— În acest sens au pe departe cea mai ridicată proporţie dintre toate Lumile exterioare. Următoarea, Aurora, are numai cincizeci de roboţi pe cap de locuitor.
— Dar la ce le trebuie atâţia roboţi? Ce fac cu toate aceste alimente?