— N-am deocamdată nici o idee concretă. Știm încă prea puțin. Vom studia „mașina-mamă” și vom căuta această metodă. Ea trebuie să existe. N-are nici o importanță faptul că ea nu are precedent în știință. În fond, nici descoperirea noastră nu are precedent. Pentru că noi vom sintetiza acel sistem care face și bine, și rău, și minuni, și prostii — pe om!
— Se pare că ai dreptate. Așa e, aprobă dublura, după ce se gândi puțin. Noi vom găsi această măreață metodă sau n-o vom găsi, dar fără un asemenea scop nici nu merită să te apuci de treabă. Pentru că, cum-necum, oameni se fac și fără noi…
— Prin urmare, să încheiem ședința așa cum se cuvine, am propus eu. Stabilim sarcinile de muncă? Cum se trece de obicei în contractul economic: noi, subsemnații, Oamenii Pământului, denumiți în cele ce urmează „Beneficiarul”, pe de o parte, și șefii laboratorului noilor sisteme din Institutul de sistemologie, Krivoșein V. V. Și Krivoșein V. V., denumiți mai jos „Executanții”, pe de altă parte, am întocmit prezentul act privind următoarele…
— Ce să ne mai încurcăm cu contractul economic și sarcini tehnice. În definitiv, în cazul de față noi înșine reprezentăm și interesele Beneficiarului. S-o spunem deschis!
El se ridică în picioare, luă de pe șifonier magnetofonul „Astra-2”, îl puse pe masă, și conectă microfonul. Noi, Krivoșein Valentin Vasilievici, în vârstă de treizeci și patru de ani, și dublura mea, venită pe lume cu o săptămână în urmă — doi oameni nesentimentali, destul de ironici în gândire — depunem jurământ…
Privit dinafară, probabil că totul părea exagerat și caraghios. Și nu sunau fanfarele, nu fluturau drapelele, nu încremeneau, aliniați la comanda „drepți”, șiruri de elevi ai școlii militare, nu. Pălea cerul dinaintea zorilor, iar noi stăteam în fața microfonului, numai în chiloți, și curentul care trăgea dinspre balcon ne răcorea picioarele… Dar jurământul nostru a fost serios.
Așa va fi. Altfel — niciodată”.
Capitolul 6
Dacă întorcându-te noaptea acasă, ai băut din greșeală revelatorul, în loc de apă, bea și fixatorul, altfel ar însemna că treaba n-a fost dusă până la capăt.
„În ziua următoare ne-am apucat să construim în laborator camera informațională. Am delimitat și îngrădit în încăpere o platformă de doi metri pe doi, am înconjurat-o cu panouri din material izolant stratificat și am început să tragem acolo toate microfoanele, analizatoarele, obiectivele, toți traductorii care până atunci fuseseră risipiți fotogenic ici-colo pe blocurile „mașinii-mamă”.
Ideea era următoarea: în cameră se introduce obiectul viu, el se zbate înăuntrul ei, paște, se încaieră cu cei de o seamă cu el sau, pur și simplu, se plimbă, înfășurat în traductori, iar informația pentru sinteză se transmite mașinii.
„Obiectele vii” își mănâncă liniștit până în ziua de azi varza timpurie de seră în cuștile de pe coridor. Între mine și dublură interveneau tot timpul neînțelegeri. Cine să-i îngrijească și să facă curățenie după ei? Erau iepuri de casă. I-am obținut de la biologi în schimbul oscilografului cu buclă și a lămpii GI-250. Unul din iepuri (albul Vaska) are pe cap ceva în genul unei coroane de bronz, făcută din electrozi implantați în craniu pentru encefalograme.
În ziua de 7 mai s-a întâmplat un incident, de mică însemnătate, dar neplăcut. De obicei noi doi ne coordonam destul de precis toate treburile, având grijă să nu ne trezim amândoi deodată în fața oamenilor și să nu ne repetăm unul pe altul. Dar blestematul acela de laborator care executa dispozitive experimentale e în stare să scoată pe oricine din fire!
Eu comandasem acolo încă din iarnă un sistem universal de traductori. Am întocmit desenele, schema de montaj, am scos de la magazie toate materialele și piesele necesare. Rămăsese doar să fie asamblate. Și până în prezent nu s-a făcut nimic! Sistemul trebuie montat în cameră, iar el nu exista… Nenorocirea e că în acest laborator are loc o fluctuație cronică a șefilor. Unul predă lucrările, altul preia. Evident, în felul acesta nu se poate lucra. Pe urmă șeful cel nou ia cunoștință de situație, introduce reforme și ia inițiative noi (mătura nouă mătură mai bine). Și iar nu se lucrează, între timp beneficiarii înfuriați fac scandal, se duc cu jalbe la Arkadi Arkadievici. Și noul șef predă atunci lucrările altuia superior, acesta… Într-un cuvânt, să înnebunești, nu alta. Eu am intervenit și pe lângă maiștri, i-am îmbunat cu spirt, le-am făcut rost de tranzistori P-657 — atât de greu de găsit — pentru receptoare de buzunar, dar totul a fost zadarnic.
De curând numărul celor care doreau să devină șefi ai acestui laborator „fermecat” s-a epuizat și atunci l-a luat în primire H. H. Hilobok. Prin cumul, bineînțeles, cu o jumătate de normă (și salariu!). Așa e Harri al nostru. E gata să conducă orice, să organizeze tot ce vrei, să aranjeze, să cuprindă, numai și numai să nu rămână față în față cu natura, cu aceste dispozitive îngrozitoare, cărora nu le poți porunci, care arată exact ceea ce este și ceea ce nu, și la care trebuie să te pricepi.
I-am telefonat din nou maistrului Gavriușcenko. A trebuit să ascult iarăși niște explicații vagi despre lipsa cablului de montaj. M-am înfuriat de-a binelea și m-am repezit să-i cer socoteală lui Harri.
Înfierbântat cum eram, n-am observat că Hilobok mă privește uluit. I-am trântit în obraz tot ce mă durea. L-am amenințat că am să trimit comanda elevilor de la școala profesională și cu asta am să compromit definitiv laboratorul… Întorcându-mă la locul meu de muncă, l-am găsit acolo pe scumpul meu „frățior”. Dublura se preumbla prin cameră ca să-și potolească indignarea. Fusese și el la Hilobok cu cinci minute înaintea mea și avusese exact aceeași discuție.
Uff… bine că nu ne-am întâlnit acolo.
Am hotărât ca în cadrul primelor experiențe să ne lipsim de sistemul universal. Pentru iepurii de casă erau de ajuns emițătorii pe care-i aveam. Iar când ne vom apuca din nou de obiectivul numit „homo sapiens”… Poate că laboratorul dispozitivelor experimentale va avea un șef nou?
Consiliul științific s-a întrunit în ziua de 16 mai. Seara, în ajun, ne-am frământat și am discutat încă o dată ce trebuie și ce nu trebuie să spunem. Am hotărât să prezentăm și să fundamentăm (pe plan abstract, rațional) ideea inițială, de bază, că mașina electronică de calcul, cu elementele unor comutări întâmplătoare poate și trebuie să se construiască pe sine sub acțiunea informației întâmplătoare. Lucrarea o să constituie verificarea experimentală a acestei idei. Pentru a stabili limitele până la care poate să ajungă mașina, pentru a se autoconstrui, sunt necesare cutare și cutare instalații, materiale, dispozitive… Se anexează o listă completă.
— Pentru pregătirea prealabilă a conștiințelor ca și a sectorului de aprovizionare, asta va fi exact ceea ce trebuie, am adăugat eu. Deci, chiar așa am să prezint lucrurile.
— Dar, de ce să le prezinți tu? Dublura își înălță sprânceana dreaptă. Când e vorba de făcut curățenie la iepuri, atunci mă pui pe mine, iar la consiliul științific raportezi tu? Ce e cu discriminarea asta față de oamenii artificiali?! Insist să se tragă la sorți!
…Așa s-a făcut că, fără să am nici o vină, m-am ales cu o mustrare pentru comportarea lipsită de tact la consiliul științific al institutului și pentru atitudine grosolană față de doctorul în științe tehnice profesorul I. I. Voltamperov.