M-da… Cum de mi s-a întâmplat una ca asta? Înseamnă că și eu stau prost cu gândirea logică? Curios! Rețeaua mea nervoasă prelucrează în fiecare secundă o întreagă Niagară de informații. Cu ajutorul ei eu execut cele mai complicate mișcări, pe care nu le poate executa nici o mașină. Dar să judec cu viteză… în concluzie, trebuie să pregătesc și să introduc în „mașina-mamă” informația cu privire la modalitatea de a fi inteligent, de a raționa bine și rapid. Dacă mie nu mi-a dat dumnezeu această însușire, măcar s-o obțin pentru noua dublură. Lasă-l să fie mai inteligent decât mine, poate că așa n-o să mă vâre în nici o încurcătură”.
„3 august. Da, dar ca să introduci în mașină informația, trebuie s-o ai! Or ea nu există.
Acum îmi împart timpul între camera informațională și bibliotecă. Am răsfoit cel puțin o tonă de literatură de specialitate și nimic.
Aș putea să măresc volumul creierului dublurii. Asta n-ar fi greu. Doar sunt de față și văd cum ia naștere creierul. Dar nu există nici o legătură între greutatea creierului și inteligența omului. Creierul lui Anatole France cântărea un kilogram, al lui Turgheniev două kilograme, iar creierul unui cretin a tras la cântar aproape trei kilograme.
S-ar putea mări suprafața scoarței creierului, numărul circumvoluțiunilor. Asta e la fel de ușor. Dar nu există o legătură nici între numărul circumvoluțiunilor și intelect. Mierla are mult mai multe circumvoluțiuni decât ruda noastră apropiată urangutanul. Ce ți-e și cu creierul ăsta de pasăre!
Acum știu de ce e legată inteligența omului. De rapiditatea acțiunilor celulelor nervoase. Asta e foarte limpede. La calculatoarele electronice acțiunea rapidă e de cea mai mare însemnătate. Dacă mașina n-a apucat încă să rezolve problema, în scurtul răstimp în care combustibilul arde în motoarele rachetei ce urmează să-și ia zborul, racheta, în loc să se avânte spre orbită, se prăbușește la pământ.
Majoritatea prostiilor noastre le comitem într-un mod asemănător. Nu reușim să rezolvăm o problemă în răstimpul necesar. Problemele de viață nu sunt mai simple decât cele legate de plecarea rachetei pe orbită. Iar timpul este totdeauna strict limitat. Te apucă groaza când te gândești cât de multe prostii se comit în lumea asta datorită faptului că nu putem prelucra într-o secundă decât douăzeci de date ale informației logice și nu două sute!
Și ce-i cu asta? Există o cantitate uriașă de articole, dări de seamă, monografii privind perfecționarea logicii și accelerarea lucrului mașinilor electronice de calcul (deși rapiditatea lor de acțiune se apropie de 10 milioane de operații pe secundă), dar nimic despre îmbunătățirea logicii și rapiditatea de acțiune a gândirii omenești. După cum e obiceiul, tocmai cizmarul n-are ghete.
Într-un cuvânt, oricât ar fi de trist, dar va trebui să-mi amân proiectul și să aștept vremuri mai bune…”
Aspirantul Krivoșein își frecă îngândurat ceafa. Da, într-adevăr… El nu se gândise la această problemă, nici nu avusese prilejul. Dintr-o bursă de student, nu poți să împrumuți bani și altora. Singurul lucru de care se ocupase, a fost perfecționarea propriei sale memorii. Dar și asta venise, într-un fel, de la sine. Pentru propria-ți perfecționare trebuie să ții minte prea multe lucruri în același timp. Iar atunci, când experiența se termina, informația inutilă stânjenea noile lucrări. A trebuit să-și însușească mecanismul uitării dirijate, să învețe „să șteargă” de pe scoarța cerebrală acele mici amănunte ale noilor cunoștințe, pe care e mai ușor și mai simplu să le gândești din nou decât să le ții minte.
Dar asta este cu totul altceva. La viteza de judecată logică a creierului nu se gândise. Aspirantul se simți stânjenit. Se vârâse atât de mult în biologie, încât a și uitat că apelase la ea în calitate de inginer sistemolog, cu scopul de a găsi, de a descoperi la om posibilități noi… S-ar zice că nu el desfășurase o muncă, ci munca îl târâse pe el? A făcut ceea ce-i venea la îndemână. „Omenirea ar putea să piară datorită faptului că fiecare face ceea ce îi vine mai la îndemână”, a spus o dată Androsiașvili. Extrem de simplu.
„Dar această problemă nu e ușor de abordat. La om, informația este transmisă prin ioni. Or, din partea acestora nu poți obține o activitate atât de rapidă ca a electronilor din mașinile de calcul… Eh, se pare că eu caut să mă justific! Omul știe să rezolve foarte rapid probleme complexe: să se miște, să muncească, să vorbească, iar în privința logicii el are, pur și simplu, prea puțină experiență biologică. Animalele, în procesul evoluției, nu au fost nevoite să gândească. În toate situațiile ele trebuiau „să ia măsuri”: să muște, să urle, să sară, să se furișeze, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Alta ar fi fost situația dacă animalele, spre a reuși în lupta lor pentru existență, ar fi trebuit să rezolve sisteme de ecuații, să poarte tratative diplomatice, să facă comerț și să înțeleagă lumea… Ehei, să fii sănătos, ce gândire logică s-ar fi dezvoltat atunci la ele! În aceste chestiuni trebuie să-ți frămânți mintea, să cauți…”
„4 august. Licăritul lămpilor de pe panoul calculatorului TVM-12 s-a liniștit. Asta înseamnă că toată informația despre mine a fost înregistrată în „mașina-mamă”. Unde s-or afla ele acum visurile, defectele de caracter, gândurile mele… În celulele „memoriei magnetice”? În compartimentele cristaloblocului? Ori s-au dizolvat în lichidul auriu din rezervor? Nu știu și, de fapt, nici nu are vreo importanță.
Mâine are loc reproducerea de probă. Doar o încercare și nimic mai mult”.
„5 august. Orele 14 și 5 minute. „Start”! În rezervor, din lichidul de culoarea soarelui a început să se formeze un nou și fantomatic „eu”. Tabloul e același ca și la apariția iepurilor de casă, numai că, odată cu aparatul circulator, în partea superioară a rezervorului ia naștere un cheag neconturat, de culoare cenușie. Din el se formează mai târziu creierul. Creierul pentru a cărui perfecționare nu dispun de informația necesară. Ochiul vede, dar…
Către orele patru, după-amiază, noua dublură s-a materializat, ajungând până la stadiul de opacitate, începură să-i apară și chiloții și maioul…
…Dacă, în urmă cu o jumătate de an, cineva mi-ar fi spus că în programul experiențelor mele vor intra probleme de viață și de moarte, de morală și legislație penală, cu greu l-aș fi crezut și n-aș fi gustat o asemenea glumă. Iar astăzi stau lângă rezervor și mă gândesc: „Din clipă în clipă el o să prindă viață și o să iasă din lichid… Dar pentru ce? Ce am să fac eu cu el?
— Eu am existat și înainte de apariția mea în mașină, mi-a spus prima dublură. Eu eram tu.
Și el a fost nemulțumit de situația sa. Odată cu noua apariție vor începe oare iarăși „deliciile” vieții în comun: disensiunile din cauza Lenei, temerile că vom fi descoperiți, problema canapelei și a patului pliant… Nu asta așteptam de la o nouă experiență. Voiam să realizez o sinteză dirijată a omului. Acum nu fac decât o încercare. Încercarea a reușit. Mașina a început să mă reproducă pe mine. Trebuia să merg mai departe.
Dar dacă-l dizolv prin comanda „Nu!” Asta înseamnă moarte? Iertați-mă, moartea cui? A mea? Nu, eu trăiesc. A dublurii din rezervor? Dar el nu există încă…
Oare experiențele mele nu sunt pasibile de pedeapsă, conform legilor? Pe de altă parte, dacă în cadrul fiecărei experiențe, am să fac dubluri de ale mele, oare nu înseamnă asta abuz în exercitarea îndatoririlor de serviciu? Dublura-aspirant are dreptate. E într-adevăr o treabă dată naibii!