Выбрать главу

— Totuși, în privința aceasta nu e vorba de o rezolvare inginerească, nu există o garanție de sută la sută, spuse Kraveț cu încăpățânare. Desigur, se poate încerca… Tu crezi că Azarov o să accepte?

— O să accepte, ce să facă! Da, asta nu e o soluție inginerească, organizatorică. Și nu este o rezolvare simplă. Dar altă rezolvare nu există… O să reunim în jurul muncii noastre oameni talentați cercetători, constructori, medici, pictori, sculptori, psihologi, muzicanți, scriitori, sau, pur și simplu, oameni cu experiență, care știu câte ceva despre viață și despre om. Vom începe să aplicăm în viață ceea ce este mai necesar: tămăduirea bolilor și a infirmităților, corectarea înfățișării exterioare și a psihicului… Apoi, aproape pe nesimțite vom selecta treptat informația pentru programul universal al „mașinii-mamă”, ca să introducem în creierul și în corpul omului tot ce omenirea a acumulat mai bun de-a lungul existenței sale.

— PUPO — pronunță Viktor. Programul Universal de Perfecționare a Omului. Sună grozav! Măi-măi…

— Trebuie să încercăm, spuse Adam cu încăpățânare. Da, nu există o garanție sută la sută, nu stă totul în puterile noastre. Poate că nici n-o să ne reușească totul. Dar dacă nu vom încerca, dacă nu vom năzui către asta, atunci cu siguranță, n-o să iasă nimic! Și știți, mie mi se pare că, în acest domeniu nu e chiar atât de mult de lucru. Important e ca, într-o generație sau două, să se împingă dezvoltarea omului în direcția necesară, iar mai departe treaba o să meargă și fără ajutorul mașinilor. Pentru că oamenii știu și singuri să facă oameni, să-i educe și să-i dezvolte.

„Vor exista de toate — își aminti aspirantul de ultima însemnare din jurnal — și îndrăzneala, și ideile, și uimirea copilărească în fața măreției lumii și vuietul oceanului în furtună, și inteligența aparatelor, și beția muncii, și cerul albastru și mirosul ierburilor încinse de soare, și înțelepciunea bătrâneții și maternitatea plină de încredere… și chiar și amintirea nenorocirilor și greșelilor, ca ele să nu se mai repete! Vor fi de toate: cunoașterea lumii, înțelegerea reciprocă, dorința de pace și tenacitatea, înclinația spre visare și scepticismul care remarcă imperfecțiunile, marile proiecte și priceperea de a le realiza. În esență, pentru o viață mai bună s-a făcut mult și a mai rămas puțin!

Să-i lăsăm pe oameni să fie așa cum vor să fie. Numai să vrea!

Soarele era de un galben incandescent. Automobilele treceau în goană uruind. Trecătorii își târau pașii prin arșiță. Milițianul dirija circulația, imprimându-și tocurile în asfaltul străzii. Trei ingineri se duceau la lucru…