— Da, „Vela” nu s-a mai întors! Și-a atins însă destinația și a pierit pe drumul înapoierii, după ce a apucat să trimită o comunicare. Ținta finală era marele sistem planetar al stelei albastre Vega sau cuin i se mai spune — Alfa Lira. Cîte perechi de ochi omenești, de nenumărate generații, au admirat această stea albastră și strălucitoare a cerului nordic! Vega se află la opt parseci sau treizeci și unu de ani independenți de Soarele nostru, distanță pe care până atunci oamenii n-o mai străbătuseră niciodată… În orice caz, „Vela” ajunsese la destinație… Motivul pieirii sale este necunoscut: un meteorit sau poate o avarie gravă… Totuși, n-ar fi exclus ca și acum nava să mai plutească în spațiu, iar eroii, pe care noi îi credem morți, să mai fie încă în viață…
— Ce îngrozitor!
— E destinul care pândește orice astronavă ce nu poate înainta cu o viteză apropiată de aceea a luminii. Între ea și planeta-i natală se interpun îndată milenii de parcurs.
— Și ce anume a comunicat „Vela”? întrebă repede tânăra fală.
— Foarte puțin. Comunicarea se întrerupea mereu, apoi a amuțit cu totul, acoperită, probabil, undeva de un cîmp de forță[26]. Mi-o amintesc și acum: „Vorbește „Vela”, vorbește „Vela”! Vin dinspre Vega… De douăzeci și șase de ani… ajunge… voi aștepta… Vega are patru planete… Nu există nimic mai frumos. Ce fericire…”
— Dar au chemat în ajutor, voiau să aștepte undeva?
— Firește că aveau nevoie de ajutor. Altminteri astronava n-ar fi cheltuit o energie uriașă pentru trimiterea comunicării. Dar ce era de făcut? Nu s-a mai primit de la „Vela nici un cuvânt.
— Douăzeci și șase de ani independenți parcurși pe drumul întoarcerii. Pînă la Soare mai rămăseseră aproape cinci ani. înseamnă că nava se afla undeva în zona noastră sau, poate, și mai aproape de Pământ.
— Nu prea cred… poale doar în cazul când a depășii viteza normală, navigând în apropiere de limita cuantică[27]. Dar aceasta este cât se poate de primejdios!
Erg Noor explică pe scurt principiul saltului distructiv ce amenință materia[28] când viteza ei de deplasare se apropie de aceea a luminii; băgă însă de seamă că fala îl asculta doar pe jumătate.
— Te-am înțeles! exclamă ea de îndată ce șeful expediției își încheie lămuririle. Și aș fi înțeles chiar de la început dacă pieirea astronavei nu m-ar fi tulburat într-atât. Este un lucru îngrozitor, cu care nu mă pot împăca!
— Acum ai priceput sensul principal al comunicării, spuse posomorit Erg Noor. Descoperiseră lumi de nemaivăzută frumusețe. Eu visez de mult să refac calea parcursa de „Vela”; cu perfecționările moderne, lucrul acesta a devenit cu putință chiar și cu o singură navă. Încă din tinerețe visez la Vega, acest soare albastru cu splendide planete!
— Ce minunat… rosti Niza, și glasul i se frânse. Dar ca să te întorci, ai nevoie de șaizeci de ani tereștri sau patruzeci de ani independenți… Aceasta înseamnă… o jumătate din viață.
— Da, realizările mari cer și jertfe mari. Dar pentru mine, aceasta n-ar reprezenta nici măcar un sacrificiu. Viața mea pe Pământ n-a fost decât scurte escale între călătorii cosmice. Eu sunt născut pe o astronavă!
— Cum așa? se minună tânăra fată.
— Cea de a treizeci și cincea expediție siderală era compusă din patru nave. Mama era astronom pe una dintre ele. Eu m-am născut pe drumul înspre steaua dublă MN19026 + 7AL, comițând astfel o dublă încălcare a legilor. Dublă, întrucât am crescut și am învățat alături de părinții mei, pe astronavă, în loc să fiu educat la școală. Ce era de făcut! Când expediția s-a întors pe Pământ, împlinisem optsprezece ani. Ca una dintre isprăvile lui Hercule a fost considerat faptul că am învățat să conduc astronava și că am devenit navigator cosmic.
— Nu înțeleg totuși… obiectă Niza.
— Cum de a avut maică-mea curajul? Ai să înțelegi când ai să fii mai în vârstă! Pe vremea aceea serul AT (Anti-Tia) nu se putea conserva un timp mai îndelungat, medicii nu știau acest lucru… Cînd eram mic, mă aduceau într-o cabină de comandă la fel cu aceasta și-mi holbam ochii de copil, urmărind pe ecrane astrele jucăușe. Zburam spre Theta[29] Lupul, unde se descoperise o stea dublă, aproape de Soare. Două pitice — una albastră și alta portocalie — camuflate de un nor obscur. Prima impresie conștientă pe care am avut-o a fost aceea a cerului unei planete pustii, lipsită de orice urmă de viață, un cer pe care-l vedeam de sub cupola de sticlă a stației provizorii. Planetele stelelor duble sunt de obicei lipsite de viață din pricina neregularitații orbitei lor.
Expediția a coborât pe planetă și a făcut timp de șapte luni prospectări de minereuri. Pe cât îmi amintesc, acolo s-au descoperit imense zăcăminte de platină, osmiu și iridiu. Cuburile de iridiu, extrem de grele, mi-au fost jucării. Și cerul acela, primul meu cer, era negru ca păcura, cu luminițele curate ale stelelor care nu clipeau și cu doi sori de o frumusețe uimitoare: unul — de un portocaliu viu, altul — albastru închis. Inii amintesc că uneori razele lor se întretăiau și atunci peste planeta noastră se revărsa o lumină verde[30], atât de vie și de veselă, încât țipam și cântam de bucurie!… Erg Noor încheie: Dar ajunge! M-ain lăsat furat de amintiri, iar dumneata trebuia să te fi dus de mult la odihnă.
— Te rog să continui, n-am auzit niciodată nimic mai interesant, îl rugă Niza, dar șeful râmase neînduplecat.
Aduse un mic pulsator hipnotic, și, fie din pricina căutăturii sale poruncitoare, fie din cauza aparatului somnifer, tânăra adormi atât de bine, încât nu se trezi decât în clipa când trebuiau să intre în cel de-al șaselea tur. O privire spre fața rece a șefului, și Niza pricepu îndată că „Algrab” tot nu fusese găsit.
— Te-ai trezit tocmai la timp! anunță Erg Noor când Niza se întoarse în cabina de comandă, după ce s-a răcorit cu o baie electrică și de unde și s-a mai aranjat puțin. Conectează muzica și lumina de deșteptare. Pentru toți!
Niza apăsă repede pe citeva butoane, și în toate cabinele astronavei, în care dormeau membrii expediției, începură să se aprindă și să se stingă lumini și răsună o muzică specială, din acorduri joase și vibratoare, care se intensificau tot mai mult. începu o trezire treptată și prudentă a sistemului nervos înfrânt, întoarcerea lui spre activitatea normală. După cinci ore, la postul central de comandă se adunaseră toți membrii expediției, treziți de-a binelea, înviorați cu ajutorul hranei și al stimulenților nervoși.
Reacțiile fiecăruia dintre ei la știrea pieirii astronavei auxiliare au fost diferite. După cum se și așteptase Erg Noor, expediția se arătă la înălțimea situației. Nici un cuvânt de deznădejde, nici o privire speriată. Pînă și Pur Hiss, care nu se arătase prea curajos pe Zirda, nici nu tresări măcar auzind comunicarea. Tînăra Luma Laswy, medicul expediției, păli ușor și-și trecu pe furiș vârful limbii peste buzele uscate.
— Să cinstim prin reculegere memoria tovarășilor care au pierit! spuse șeful, conectând ecranul de proiecție, pe care apăru,Algrabu, fotografiat înainte de pornirea,Tantrci”.
Se ridicară cu toții în picioare. Pe ecran trecură încet, una după alta. fotografiile celor șapte membri ai echipajului de pe,Algrabu, unii serioși, alții zâmbitori. Erg Noor îi numea pe rând, iar călătorii îi omagiau pentru cea din urmă oară. Era o tradiție a astronauților. Astronavele care plecau împreună aveau totdeauna seria completă de fotografii a tuturor membrilor expediției. Navele dispărute puteau rătăci mult timp în spațiul cosmic, echipajele lor puteau rămâne încă multă vreme în viață. Dar aceasta nu mai avea importanță, căci nava nu se mai întorcea niciodată. Să pornești în căutarea ei, să-i vii în ajutor era cu neputință. Mașinile de pe nave erau într-atâta de perfecționate, încât avarii mici aproape n-aveau loc, în orice caz puteau fi reparate cu ușurință. Niciodată însă până acum n-a putut fi remediată în Cosmos o defecțiune mai serioasă a mașinilor. Uneori navele mai apucau să trimită o ultimă comunicare, așa cum făcuse și,Vela”. De cele mai multe ori, însă, aceste comunicări nu-și atingeau ținta, din cauza dificultății de a le da o precisă orientare. În decursul mileniilor, fuseseră reperate direcțiile exacte necesare emisiunilor Marelui Cerc, care în plus puteau să fie și variate, făcându-se astfel transmisiuni de pe o planetă pe alta. De obicei însă. astronavele se aflau în regiuni necercetate, în care direcția emisiunilor nu putea fi nimerită decât din întâmplare.
26
Undele radio pot fi întoarse din drum de un cîmp perturbator, de exemplu de un cîmp de forte magnetice. (n.r.)
27
Limita cuantică — limită a vitezei apropiate de aceea a luminii, la care nici un corp nu poate exista ca volum, întrucât masa devine infinită, iar timpul egal cu zero (n.a.).
28
E vorba de saltul de la materia sub formă de masă inertă, adică cu masa de repaos deosebită de zero, la forma de energie a cărei masă de repaos e zero (n.r.).
30
Din cauza efectului de complementaritate al celor doua culori, în cazul de fată portocaliul cu albastrul da verde (n.r.).