Tot așa se întâmplă și în viață. Omul nu visează niciodată cum să ajungă la dezamăgire sau să-și dea cu capul de piatră. Asta vine de la sine. În minte înțeleg lucrurile astea foarte bine. Totuși, nu — mă pot împăca cu această idee.
…Pe când sintetizam dublura nr. 3 (numit în viață Kraveț), speram în sinea mea că în „mașina-mamă” se va declanșa ceva și va ieși, într-adevăr, un cavaler neînfricat și fără pată! Dar nu s-a declanșat nimic. E reușit, nimic de zis, dar nu e cavaler. E lucid, precaut și judecă bine. Și apoi, de unde să iasă un cavaler? Doar nu din mine?
Sunt un tembel! Un tembel visător! Îmi fac mereu socoteli că natura o să mă scoată la liman, o să-mi pună chiar ea în mână „o metodă absolut sigură”. Dar ea n-o să mă scoată nicăieri și n-o să-mi pună nimic în mână. Ea nu dispune de o asemenea informație.
La naiba, oare, chiar nu se poate? Să aibă dreptate Krivoșein-Kraveț cel perfecționat de mine?
…Există o metodă de a salva lumea prin apăsarea unui buton. Ea e aplicabilă în cazul unui război termonuclear. Trebuie ascunse într-o mină adâncă câteva „mașini-mame” în care este înregistrată informația despre oameni și o mare rezervă de reactivi. Și dacă pe suprafața pârjolită a Pământului nu vor mai rămâne oameni, mașinile vor păstra informația și vor renaște omenirea. Oricum, e o rezolvare a situației.
Dar nici așa lucrurile n-o să iasă cum trebuie. Dacă lansezi în lume o asemenea metodă, ea va tulbura echilibrul stabilit și — mai știi? — va împinge omenirea într-un război nuclear. „Oamenii vor rămâne vii, bombele atomice nu sunt deci periculoase — ia să le tragem o papară! — o să gândească vreun politician veros. Problema Berlinului? Nu există Berlin! Problema Vietnamului? Nu există Vietnam! Cumpărați adăposturi atomice personale pentru sufletele voastre!”
Înseamnă că nici soluția asta „nu e bună”. Dar care „e bună”? Și oare există o asemenea soluție?”
PARTEA A TREIA
LUCIDITATE
Capitolul 1
…Stelele-n lumină.
Par niște ochi ce-aruncă vină
Privindu-l batjocoritori.
Toți plopii par judecători.
Ce dând din cap s-au strâns în noapte.
Și despre el vorbesc în șoapte [4].
Nopțile de iunie… Cât de scurte sunt și ce repede trec… De abia s-a stins la sud-vest asfințitul liliachiu și iată că spre sud-est, dincolo de Nipru, cerul se luminează din nou. Dar chiar și o noapte scurtă e totuși noapte. Ea exercită asupra oamenilor influența ei obișnuită; Locuitorii părții umbrite a planetei dorm. Dorm cetățenii orașului Dneprovsk. Dorm mulți dintre participanții la evenimentele descrise aici.
Matvei Appolonovici Onisimov doarme neliniștit. Multă vreme n-a reușit să adoarmă. A fumat, s-a răsucit în așternut, deranjându-și soția, și s-a gândit într-una la cele întâmplate. Obosind, a adormit până la urmă, și psihicul său extrem de surescitat i-a „servit” un vis năstrușnic. Se făcea că în cele trei parcuri ale orașului s-au descoperit trei cadavre. Moartea celor trei oameni a fost provocată de arme de foc. Expertul în probleme de medicină-legală, Zubato, fiindu-i lene să cerceteze fiecare asasinat în parte, a născocit o versiune ciudată, cum că toți trei au fost uciși cu o singură împușcătură, glonțul străpungându-i pe rând. Pentru a demonstra justețea punctului său de vedere, el a așezat cadavrele unul lângă altul, pe masa de marmură a sălii de disecție, în așa fel, încât orificiile făcute de gloanțe să coincidă.
Și Matvei Appolonovici, care de obicei avea vise numai în alb-negru, încețoșate ca un film uzat, de data aceasta a perceput totul în relief, colorat și cu mirosurile specifice. În fața lui zăceau trei Krivoșeini — imenși, goi, rozalii și mirosind a carne — și se uitau la el zâmbind fotogenic… Onisimov s-a înfuriat, a vrut să protesteze, dar s-a trezit Datorită visului, în capul lui a început să se contureze o pistă verosimilă. Probabil că acolo, în laborator, criminalii au încercat să fiarbă cadavrul lui Krivoșein! Cadavrul reprezintă totdeauna principala dovadă de vinovăție. Să-l ascunzi sau să-l îngropi e primejdios și nesigur. Poate fi oricând descoperit și identificat. Și atunci ei s-au apucat să fiarbă sau să descompună cadavrul într-o soluție specială. Și întrucât treaba aceasta nu e simplă, n-au ținut seama de ceva și au răsturnat rezervorul. De aceea cadavrul era încă cald, atunci când tehnicianul Prahov l-a descoperit în rezervor! Pe laborant l-a lovit rezervorul, iar celălalt complice, ăla care ieri se strâmba, schimonosindu-se în fața sa (un mistificator, circar sau având antrenament de mim — la asta se pricep, e clar!), a fugit. Și și-a asigurat un alibi. Cu ajutorul măștilor sale și al mimicii el putea să-l inducă în eroare și pe profesorul din Moscova. Iar actele lui nu sunt decât niște hârtii bine falsificate.
Matvei Appolonovici își mai aprinse o țigară. Și totuși afacerea aceasta nu seamănă cu un delict penal obișnuit. Dacă criminalii lucrează și aici, și la Moscova, și nu sunt interese deosebite la mijloc, răfuieli personale sau probleme de sex, atunci… probabil că Krivoșein a făcut, într-adevăr, o invenție sau o descoperire importantă. Nu, chiar mâine va insista pe lângă Alexei Ignatievici ca în această afacere să fie angrenate organele securității! (Deși Onisimov nu va afla niciodată cum stau lucrurile, nu putem să nu-i recunoaștem meritele în ceea ce privește intuiția sa de anchetator. Într-adevăr, să nu știi și să nu înțelegi nimic din fondul problemei, ci doar pe baza unor fapte exterioare, întâmplătoare, să construiești o versiune, care din punct de vedere logic să nu fie contradictorie, asta n-o poate face oricine).
Cu aceste gânduri, Matvei Appolonovici adormise mai liniștit. Acum visează lucruri plăcute. Visează că a fost avansat pentru descoperirea unei asemenea afaceri… Dar visele sunt și mai puțin supuse dorințelor noastre decât realitatea. Și iată că, deodată, anchetatorul mârâi înciudat. Soția trezită iarăși din somn îl întreabă neliniștită:
— Matvei, ce e cu tine?
Onisimov visase că la direcția orășenească de miliție a izbucnit un incendiu și că au ars noile ștate de funcțiuni…
Arkadi Arkadievici Azarov a adormit de foarte scurt timp. Dar numai după ce a luat două pastile de somnifer. Dimineața se va trezi iarăși plin de nervi. Și pe el îl chinuiau gândurile în legătură cu cele întâmplate în Laboratorul noilor sisteme… I s-a telefonat și de la Comitetul orășenesc de partid. „Iar ați avut un accident, Arkadi Akadievici? Cu victime omenești?” De unde se află totul atât de repede! Acum o să înceapă convocări, comisii, explicații… Deh „de aia ești director și primești bani mulți, ca să te hărțuiască! Din cauza unor asemenea lucruri, de care el nu e vinovat și nu poate fi vinovat, se pune sub semnul îndoielii întreaga sa activitate pozitivă și cinstită! Arkadi Arkadievici se simțea singur și nenorocit.